August 19th, 2009 by Dr.Horea Timis
În România, dezbaterile publice se fac în lipsa partenerilor sociali. În vreme ce reprezentantii Casei Naţionale pentru Asigurări de Sănătate (CNAS) susţin că introducerea coplăţii din sistemul de sănătate (sau a tichetelor de sănătate, cum a propus ministrul Ion Bazac să se numească) va fi supusă dezbaterii publice, medicii de familie acuză că nu au fost consultaţi nici până acum, în condiţiile în care Ministerul Sănătăţii a dat termenul de 1 septembrie pentru implementarea tichetelor.
Sunteţi invitaţi să vă expuneţi părerea despre introducerea coplăţii
Plătim mai mult
Chiar dacă avem asigurare medicală, serviciile de sănătate ne-ar putea costa în plus sume cuprinse între 1 si 200 de lei, începând cu data de 1 septembrie, aceasta fiind contravaloarea tichetelor propuse de Ministerul Sănătăţii.
Astfel, o simplă consultaţie la medicul de familie ar putea costa 5 lei, respectiv 10 lei - la medicul specialist, iar, dacă vom solicita serviciile medicului de familie în afara programului, am putea achita 15 lei, în vreme ce medicul specialist solicitat ambulatoriu în afara programului ne-ar putea cere 20 de lei.
Mai mult, serviciile de ambulanţă ar putea valora 20 de lei, la fel ca şi consultaţiile neurgente ale structurilor de urgenţă ale spitalelor. O zi de spitalizare ar scoate din buzunarele asiguraţilor 10 lei, iar spitalizarea continuă - 50 de lei. Contribuţia personală pentru un test de laborator ar putea valora 1 leu, investigaţiile radiologice - 5 lei, CT - 25 sau 50 de lei, RMN - 100 sau 200 de lei, scintografia - 100 de lei, iar angiografia - 150 de lei.
INTREBARE SUNTA SIGURARILE MEDICALE PRIVATE SOLUTIA???
Tags: asigurari eureko
Posted in Uncategorized | 1 Comment »
August 11th, 2009 by Dr.Horea Timis
Saptamana aceasta a fost sustinuta o teza de doctorat in Romania, la Clinica de Medicina Muncii din Cluj, iar concluziile au fost inspaimantatoare ! Studiul s-a facut utilizand tehnica de varf la
nivel mondial, cea a determinarii chemoluminiscentei si a lipoperoxizilor.
S-au studiat astfel efectele campurilor electromagnetice (CEM) asupra corpului uman, in special cele produse de telefonia mobila, cuptoare cu microunde, antene de telefonie mobila, retele
de inalta tensiune.TOATE PRODUC cancer, imbatranire precoce, sterilitate la ambele sexe,
nevroze, tulburari de somn, decalcifieri osoase, cresterea coagularii, cataracta, tulburari endocrine etc.
ATENTIE !!! Convorbirile pe telefonul mobil -cu cat mai lungi, cu atat mai nocive, mai ales la start, cand testez apelul, “bipul” cu telefonul la ureche.
S-a aratat cum vibratiile respective, cu telefonul la ureche, produc, la trecerea prin medii cu densitati diferite, concentrari si reflexii in anumite zone, mai ales craniene. Calotacraniana functioneaza ca o antenaparabolica cu concavitatea in jos, concentrand
undele spre baza creierului, afectand hipofiza si tiroida si cristalinul (risc de
cataracta).
Autorii studiului propun interzicerea pe orice cale a utilizarii telefoniei mobile sub varsta de 14 ani ! De asemenea, dispozitivele tip hands-free reduc semnificativ impactul CEM
asupra creierului, intrucat telefonul mobil e tinut mult mai departe de calota craniana.
Cea mai periculoasa retea este Cosmote, care
genereaza impulsurile cele
mai puternice, 75% din ele genereaza Zapp-ul,
33% genereaza Vodafone si
Orange, iar cel mai jos e Digimobil-ul.
Posted in Uncategorized | 4 Comments »
August 3rd, 2009 by Dr.Horea Timis

Crama “Casa Timis” a trecut prin momente dificile in ultimee luni atat din motive personale cat si din cele colaterale. Din pacate “CASA” nu mai are aceiasi semnificatie ca altadata, mergand inainte de unul singur, pt ca in viata vine un moment cand te uiti alaturi si nu vezi pe nimeni…din pacate. Viata ca si vinul are curba lui de calitate. Vinul meu avea defect de dop..se intampla.. dar parca niciodata nu te asteptai sa ti se intample chiar tie.
Conceputa dintr-o pasiune pentru promovarea bunui gust intre prieteni, a vinurilor bune, artei, privind in urma pot sa spun ca am realizat ceva care ma face sa merg inainte cu aceiasi pasiune. Va mai amintiti de primele degustari din Alba Iulia cu expozitii de tablouri, cu concerte de coarde si chitara clasica, ce ciudati eram atunci in oras :-)). Va mai amintiti de expozitia cu Salvador Dali ce impact national a avut?. Incet incet ne-am maturizat in ceea ce facem si avem un ecou national. Cu bune cu rele mergem inainte.
De curand am dat mana cu CRAMA NOASTRA din Cluj, o firma cu experienta in doemniul distributiei si vanzarii de vinuri, o firma respectabila cu aceleasi principii pe care le-am creeat in filozofia CASA TIMIS, un stop de altceva, un stop de calitate inainte de toate. Imaginea noastra cu profesionalismul lor face ca sa ne stabilizam in Alba Iulia ca o importanta casa de vinuri autentica. Suntem in continua transformare si promitem sa daruim aceiasi pasiune consumatorului final de vinuri. Din 15 august vinoteca din str. Regina Maria nr.1 isi va deschide larg portile catre toti pasionatii cu un program accesibil si de dimineata si dupamasa. O sa dispuneti de peste 200 de etichete de vinuri, personal calificat, distributie si oferte direct de la producator, care ne face sa avem un pas in fata agresiv in domeniul preturilor. Vom organiza desgustari, concursuri, seri de vin unde vom descifra tainele vinului nobil.
Vino si te inscrie in Clubul Vinului Alba Iulia - Ars Vinorum si astfel vei primii informatii despre toate evenimentele noastre si promotiile care le organizam. Tot ce trebuie sa faci este sa trimiti un mail cu adresa, telefonul si e-mailul tau la:
office@casatimis.ro
Astfel vei fi bine informat si vei fi la curent cu toate activitatile noastre
Mergem inainte…

CITESTE ALBAIULIANUL
Posted in Uncategorized | 4 Comments »
August 2nd, 2009 by Dr.Horea Timis
Chiar cu o oarecare intarziere, prezint imagini si cateva cuvinte de la Conferinta Patronatelor de Medicina ce a avut loc la Tg.Jiu. Personal am prezentat o lucrare privind ” Metode altenative de finantare in MF” care a avut un ecou pozitiv in randul medicilor. Dupa conferinta receptia oferita a fost ceva de vis.. las cateva imagini sa vorbeasca de la sine.


Posted in Uncategorized | No Comments »
August 2nd, 2009 by Dr.Horea Timis
In cadrul unui eveniment deosebit la PAUL TOMITA GOLF CLUB, Casa Timis a participat la un eveniment monden de sustinere a tinerilor intreprinzatori, donand 2 sticle de CUVEE CHRALOTE de la SERVE, cu semnatura contelui Guy Tyrel de POIX, la licitatia care a avut loc dupa concurs. Acestea au fost licitate de arh. Ioan Strajan iar banii au fost donati asociatiei care sprijina implicarea tinerilor in comunitate si in afaceri. Receptia a fost deosebita si intr-un cadru agreabil.


Posted in Uncategorized | No Comments »
July 30th, 2009 by Dr.Horea Timis

Chiar ma gandeam care este pretul sanatatii? Vad multa lume care nu pune deloc pret pe sanatate, apoi vine o vreme cand incep “reparatiile capitale” si incep sa coste, sa coste, sa coste, …..Ce ne asteapta???…Statul din cei 5,5 % de la tine si 5,2 % de la angajator..iti va asigura urgentele in curand si DOAR ATAT…Este pe drum TAXA de la medic…pe romaneste…unde dai de un halat alb..incpi sa platesti consultatiile..de la medicul de familie, pana la medicul specialist, analize, operatii. Sa vedem ce insemna aceste cheltuieli.
Se discuta ca medicul de familie sa taxeze intre 5 lei si 50 lei, apoi medicul specialist intre 25 de lei in sus si tot asa. Poate sti ca analizele de specialitate te coasta de pe acuma cateva milioane de lei bune si nu ma refer la cele uzuale, ci al cele care sunt inacesibile ca pret dar covarsitoare ca diagnostic de certitudine.
Doamne fereste, ce o sa faci la o operatie sau interventie chirurgicala?? Oare cum suna viitorul..sa ne revoltam?? sau sa ne obisnuim pentru ca domnilor asa este normal SANATATEA TA COSTA, asa cum te costa benzina la masina, asa cum te costa impozitele, si reparatiile auto…asa si SANATATEA trebuie sa te OBISNUIESTI intr-un final pentru ca costa…si depinde de tine cat ti la sanatatea ta la familia ta. Nu e ceva revultionar cum se comenteaza, e doar o schimbare de mentalitate…care este normal sa fie asa…OBISNUIESTE-TE SANATATEA TA SI A FAMILIEI TALE COSTA..din ce in ce mai mult si atunci CAT ESTI DISPUS SA PLATESTI PE LUNA PT SANATATEA TA?????
Tags: alba iulia, asigurari, asigurari de sanatate, bani, eureko, horea timis, sanatate, timis
Posted in Uncategorized | No Comments »
June 9th, 2009 by Dr.Horea Timis
www.pensiuneacasatimis.ro
www.pensiuneacasatimis.ro
Posted in Uncategorized | No Comments »
June 9th, 2009 by Dr.Horea Timis
Grija pentru oameni, cultura la cele mai înalte standarde şi vinurile nobile sunt toate componete a ceea ce Horea Timiş numeşte “o stare de spirit”. Nu a împlinit 32 de ani dar este o personalitate polivalentă. Se recomandă ca un om al cetăţii care doreşte să lase ceva în urma sa
— click la link pentru articol —-
Posted in Uncategorized | No Comments »
June 8th, 2009 by Dr.Horea Timis
Nu sunteti dragut sa imi aratati tara in care imi beau eu vinul? Ca nu recunosc nimic din ce este in jur.
Tara in care ma reprezinta Becali si Vadim in parlamentul european..in care EBA ia mai mult decat orice alt partid vechi istoric, in care partidele aflate la guvernare fac si cele mai mari nereguli plimband autocarele intre sectiile de votare, in care OTV si Elodia, depaseste audientele discursurilor lui Dan Puric, in care ma asez la o terasa si in afara de nationalismul Jidvei ,Recas, JpChenet (ce naiba o mai fi si asta), nu gasesc nimic in meniuri, in care un vin bun de 20 de lei este scump sa il bei acasa, in care asfaltul dureaza cat prima ninsoare, in care agentii de vanzari se intrec in minciuni si dau dopuri ca sa promoveze marfa la fel de proasta ca ei, in care desi platesc o gramada de bani pe abonamentele de telefon cand am nevoie nu am semnal, in care toti suntem critici, dar nimeni nu construieste macar o idee, in care posturile de televiziune ne spun cum sa ne bem cafeaua dimineata, …..nu cred ca asta este tara in cae vreau eu sa stau linistit sa imi savurez paharul.
Tags: horea, OTV, puric, tara, vin, vinuri
Posted in Uncategorized | 1 Comment »